Radu Furnica: Niciunul dintre oamenii politici „ai momentului“ nu are capacitatea sa conduca o companie multinationala de top

Presedintele Leadership Development Solutions crede ca viata politica are un grad de calitate lamentabil

Ca sa ajungi „top executive” nu ai nevoie de un „brat de diplome”, de MBA sau de doctorate. Trebuie sa fii corect, cinstit, dar mai ales sa ai charisma si sa fii un lider innascut. O spune unul dintre cei mai cunoscuti, dar si cei mai scumpi head-hunteri de pe piata romaneasca, Radu Furnica sau „vanatorul de talente” cum este numit in lumea resurselor umane. Poate de aceea, in propria viziune, doar 1%-2% dintre sefii de companii din Romania sunt cu adevarat valorosi. Dupa ani de marinarie, fost coleg de breasla cu presedintele tarii, Radu Furnica conduce acum Leadership Development Solutions, companie care se ocupa cu recrutarile de top.

„Financiarul”: Cum caracterizati piata de resurse umane din Roma­nia. A avut o evolutie „sanatoasa” sau a avut doar momente bune si mai putin bune?
Radu Furnica: Evolutia pietei de re­surse umane este o urmare a evolutiei economice a Romaniei, adica in momen­tele de crestere economica sunt si mo­mente de oferta de talent managerial. Din pacate, exista un decalaj intre cerere si oferta. Economia are nevoie de un numar de oameni capabili sa rezolve pro­bleme de afaceri la un moment dat, dar societatea nu e capabila sa livreze in acel moment. Cererea si oferta in aceasta zona se intalnesc doar in unele situatii si pentru foarte scurte perioade de timp.


Ce face diferenta intre o recrutare printr-un anunt la mica publicitate si una prin intermediul unei firme de profil?
Este o mare diferenta. O firma de spe­cialitate poate garanta propria con­duita. Nimeni nu poate oferi insa garan­tii pen­tru o anumita persoana. Sa ga­rantezi despre cineva, ca acea per­soa­na este la un nivel, este oarecum absurd. Bineinteles ca cei care au nevoie de ma­nageri in tara asta si-i pot gasi si singuri. Dar este mult mai greu, decat daca ape­leaza la o firma spe­cia­lizata. Nu-i sufi­cient sa ai la dis­po­zi­tie toa­te informatiile, trebuie sa stii sa te fo­lo­sesti de ele. Iar noi nu suntem pre­gatiti nici profesional pentru asta. In Ro­mania, in momentul de fata, sunt 296 de uni­ver­si­tati dintre care 50-60 sunt recu­noscute, dar rele­vante sunt maximum 10.

Din aceeasi categorie» Dupa criza bancilor, urmeaza o criza a statelor
» Rucsandra Hurezeanu ne dezvaluie secretul succesului ei in afaceri
» Sasha Raisic, Moet Hennessy: „Sunteti o tara in care se face cel mai mult parada de averi“
» „Guvernul trebuie sa dea mai multe facilitati pentru marii investitori”
» „Doar pentru ca a studiat in Franta nu il face pe Dacian Ciolos omul francezilor”
» Liu Zengwen: „Economia de piata nu este un patent al capitalismului“

Ce inseamna „relevante”?
Adica produc oameni care au prega­tirea, educatia necesara pentru a porni, a incepe activitatea „in campul muncii” intr-o maniera utilizabila pentru econo­mie. Toate aceste 296 de universitati produc diplome… dar care dintre persoa­nele „diplomate” este relevanta? Noi ca si popor suntem bolnavi de „diplomita”, adica cei care intra intr-un proces educa­tional nu-si doresc educatia in sine, ci diploma. Multi dintre parinti isi doresc pentru copiii lor doar sa termine o fa­cultate, indiferent care este aceasta.


Cu toate acestea, diplomele conteaza foarte mult atunci cand analizati un potential manager, nu? Ce conteaza pentru o firma care recruteaza doar manageri de top? Care sunt acele elemente care fac diferenta intre doi candidati?
In niciun caz nu putem spune ca diplomele nu conteaza pentru noi. Ar fi gresit. Sunt un punct de plecare si doar unul dintre punctele din zonele de cali­tati profesionale pe care noi le analizam atunci cand plasam un om. Dar nu sunt nici pe departe o cheie universala care deschide usa la biroul acesta.


Reteta succesului


Ce deschide usa la acest birou?
In dreapta usii scrie clar: oamenii cinstiti si corecti sunt mai mult decat bineveniti aici. Ce inseamna cinste si corectitudine? Noi nu reinventam valo­rile poporului roman. In primul rand conteaza valorile umane: se vede pe un om cum este. Adica se exprima corect, este preocupat de problemele reale ale momentului, are capacitatea de analiza, de comunicare, detine toate informatiile de care are nevoie, este discret si are reti­nerile necesare. Pentru ca noi romanii am ajuns in contextul libertatilor desan­tate pe care le traim, a exuberantei liber­tine sa ni se para ca avem dreptul sa ne dam cu parerea despre orice. Eu insa cred ca ar fi o dovada de evolutie a civi­lizatiei noastre ca atunci cand sunt intre­bati despre un subiect despre care ei nu stiu ceva sa spuna: imi pare rau, nu stiu. Problema cu noi nu este ca nu stim, ci ca suntem convinsi ca stim.


Ce urmeaza pe lista de criterii de selectie?
Urmatorul punct este educatia. Asta nu trebuie sa insemne nu stiu ce diplo­me din America sau din alte locuri. Sunt oameni care au fost ingineri de aviatie, marinari, doctori, pana si profesori de limba engleza si care au ajuns directori general la multinationale. Sunt oameni care nu au studiat administratia aface­rilor si au ajuns sa administreze afaceri intr-o maniera impecabila. Diplomele conteaza mult mai putin. Poate sa aiba un MBA si sa fie, evident, un tembel. Poa­ta sa aiba doctorat, dar sa nu-l ajute cu nimic, mai ales in afaceri.


Valorile umane si educatia. Altceva?
Experienta. Este important ce a facut pana atunci, cum si-a petrecut ultimii 16-20 de ani de viata. Pentru ca vorbim de un top executive, care inseamna nu un top executant de varf, ci unul care exe­cuta o strategie, care e capabil sa o dez­volte si sa o aduca in realitate. Ca sa faca acel lucru, trebuie sa aiba si o experienta profesionala credibila, relevanta. Iar in ultima instanta felul in care convinge ca este demn de investitia de incredere. Tre­buie sa convinga ca are acea moti­va­tie, acea atitudine care trebuie, sa con­vinga ca doar acea persoana poate primi postul respectiv. Avem dreptul sa lucram cu oamenii care se aseamana cu noi.


Cati manageri ati recrutat?
Mii de oameni au trecut prin biroul asta si mai mult de 500 de proiecte s-au materializat.


Au fost si esecuri? Cine a fost vinovatul: cel care a recrutat, candidatul sau angajatorul?
Da, au fost si cazuri in care lucrurile nu au mers. Nu a iesit bine dupa ajun­gerea persoanei in locul respectiv in vreo sase situatii. In doua cazuri, „candi­da­tul” ne-a mintit in legatura cu traseul sau profesional si a trebuit sa plece de acolo pentru ca a mintit. Chiar daca isi facea treaba tot a trebuit sa plece, pentru ca da­ca m-a mintit pe mine ii va minti si pe altii.

Au fost si situatii in care unii oameni au luat prea in serios totul, in sensul ca au depus mult mai mult efort decat ar fi trebuit. Iar in astfel de cazuri, pur si simplu intra in spital. Am exemplul unei doamne care era directorul financiar al unei corporatii si care din 16 oameni cati a gasit a pierdut, intr-o luna si jumatate, 15. Si a ajuns sa doarma la birou ca sa faca totul si a ajuns la spital. Si a trebuit sa fie inlocuita pentru ca nu asa se con­duce un departament financiar. Trebuia sa-si planifice treaba in asa fel incat sa nu ajunga in situatia asta. Au fost si cazuri in care oamenii au semnat contractul cu clientul meu - corporatia - au facut unele pro­misiuni si dupa o luna au venit sa spuna ca s-au razgandit.


Schimbarea radicala a carierei


Cat timp urmariti activitatea unui manager recrutat de firma pe care o conduceti?
Odata ce o persoana intra la noi pu­tem spune ca ii urmarim tot restul vietii activitatea.


Si daca vine la un moment dat si spune: vreau sa-mi schimb carie­ra. Il ajutati? Cine conteaza mai mult: el sau corporatia unde lu­crea­za si care este clientul dumneavoastra?
Daca vine si spune: vreau sa-mi schimb cariera? Il ajutam sa faca asta, dar plecarea din locul unde a ajuns cu aju­torul nostru trebuie facuta intr-o ma­niera profesionista. Adica trebuie sa-si indepli­neasca promisiunile facute si apoi poate pleca. In situatia in care si-a indeplinit rolul, a facut tot ceea ce a pro­mis, dar vrea mai mult, poate sa faca acest lucru


Cat costa sa recrutezi un manager si cine suporta acele costuri?
Industria are niste standarde la nivel national, standarde profesionale. Eu am fost responsabil de unii dintre cei mai de succes manageri din Lafarge, oameni care au fost identificati de noi, promo­vati de noi si care au ajuns sa coordoneze zone imense din glob intr-o astfel de corporatie. Care sunt beneficiile pe care acea persoa­na le-a produs pentru com­pania respec­tiva? Sunt sute de milioane de euro.
Intotdeauna compania suporta cos­tul serviciilor de recurtare. Acestea sunt la nivelul de 1/3 din venitul anual brut al persoanei recomandate de noi. Recru­tarea unui manager inseamna de obicei patru-sase luni de munca pentru noi.

Costul minim este de 30.000 de euro pentru top. La middle, tariful este la ju­matate. Un cost maxim nu exista: pentru ca daca persoana respectiva e platita cu 30 de milioane de euro noua ni s-ar cu­veni 10 milioane de euro. Dar in Ro­mania nu sunt salarii asa de mari, nu au fost si nici nu vor fi in urmatorii 50 de ani.


De ce?
Care e valoarea unui lucru? Valoarea unui lucru este data de cel care doreste acel lucru: valoarea este exact cat vrea acea persoana sa plateasca pentru acel lucru. Aici vorbim despre o lume a afa­cerilor, despre profituri. Despre cat pro­duce un om. Pentru ca deseori se face confuzia, un manager este comparat cu un politician. Si aici ajungem la un su­biect fierbinte. Sunt companii de stat unde se platesc salarii enorme, ne­me­ritate. Spun asta pentru ca o companie de stat nu se comporta la fel ca una pri­vata, pentru ca in situatii de criza, nu tre­ce prin aceeasi criza prin care trece o companie privata. Statul o tine in brate indiferent de performanta. In ultima in­stanta exista o diferenta intre compor­tamentul proprietarului unei companii de stat si al unei companii private.


NU pentru managerii de la stat


Sunt salariile de la stat corecte?
Salariile din sectorul de stat intr-o so­cietate care este dezvoltata, echilibrata si a ajuns la un grad de civilizatie rezo­na­bila ar trebui sa fie apropriate ca si va­loare. Deci nu ar trebui sa existe o di­ferenta ca de la cer la pamant intre un sa­lariu in siste­mul de stat si unul din sis­temul privat. Dar societatea trebuie sa ajun­ga la acel nivel, sa isi permita asa ceva. Cu alte cuvinte, pana cand Ro­mania nu va fi acolo, la acel nivel de civi­lizatie si eficienta economica, etc. sunt 100.000 de lucruri sau 100 de mi­li­oane care trebuie sa se intample in tara asta, care ne lip­sesc. Trebuie sa gan­dim asa: ne permi­tem a­cum acest lucru. Sunt acum, in acest mo­ment, salariile de la stat corecte? Parerea mea este ca nu. De ce? Pentru ca masu­rarea performantei este o dimensiune complet inexistenta. In com­paniile de stat nu exista o stra­tegie de lucru.


Ati recrutat vreun managerdin sistemul de stat?
Nu am recrutat niciun manager din sistemul de stat. Nu exista niciun mana­ger din sistemul de stat in baza mea de date si nici nu tin minte vreunul pe care sa fi dorit sa-l plasez undeva.


Cum explicati acest lucru?
Nu fac fata criteriilor de selectie. De curand am fost in situatia aproape ridi­co­la ca un client sa-mi sugereze sa-i re­crutez pe cineva din industria in care activeaza, dar companie de stat. Clientul, care ma plateste pe mine mi-a zis: „da’ este cutari­ca si este o persoana foarte interesanta”. I-am spus ca nu-l sfatuiesc sa se orienteze spre acea persoana… a insistat, am insistat si eu, spunand ca nu va face fata cerin­telor. Intr-un final i-am dat acelui om oca­zia sa ma convinga. Si bineinteles ca nu m-a convins, era zero capacitate de mana­gement.


Ce lipseste?
In economia reala, privata, trebuie sa faci lucrurile sa se intample. Nu vine ci­ne­­­va sa-ti arate cum sa faci ceva ce esti tu platit sa faci. Atunci cand decizi sa te duci intr-o cariera din sectorul de stat decizi de fapt sa nu te dezvolti. Si mai e o vorba „cum e turcu si pistolul”. Adica atunci cand sefii sunt slabi pregatiti si sub­or­donatii sunt la fel. Eu nu vreau sa spun ca toti oamenii care lucreaza in sistemul de stat sunt oameni prosti. In niciun caz. Sunt si oameni inteligenti, care au ajuns in siste­mul de stat pentru ca nu au avut alta alternativa.

Dar in momentul in care au intrat in acest sis­tem de stat se auto­condamna. La nedez­voltarea profesio­nala, pentru ca acolo nu-i dezvolta ni­meni, iar peste asta mai au si dez­avan­tajul ca sunt condusi de niste oameni inca­pabili. Noi ca si so­cie­tate suferim de pe ur­ma unei subdez­voltari. A incom­pe­ten­tei noastre de a lua decizii. Fuga de ras­pun­dere este ade­va­ratul nostru sport na­tio­nal. Noi nu vrem sa ne asumam res­pon­sa­bi­litatea. In ge­neral, avem ten­dinta sa spu­nem ca ceea ce se in­tam­pla neplacut e din alte cauze. Iar cau­za prin­cipala a sub­dez­voltarii este lipsa de grija fata de calitatea prestarii actului edu­ca­tional. Noi ca si societate am ales sa-i la­sam pe cei mai putin com­petenti decat noi sa ne con­duca. Fie ca e vorba de eco­no­mia de stat sau de politica. Viata poli­tica are un grad de calitate lamentabil.


Puteti sa-mi spuneti un om politic „al momentului” pe care l-ati putea plasa intr-un post de conducere, intr-o companie? Dintre candidatii la Presedintie?
Nu cunosc niciunul. Din 1990 in­coace au fost oameni care mi-au castigat respec­tul prin comportamentul lor. Lista este insa foarte scurta si imi vin in minte a­cum doar doua nume: guvernatorul BNR, Mugur Isarescu - care nu este poli­tician si domnul Mihai Razvan Ungu­reanu.


Pentru ca vorbim despre oameni politici, avem aceasta lupta pentru scaunul de premier. Croitoru versus Iohannis. Ca profesionist, ar putea acesti oameni sa faca fata in economia reala?
Domnul Croitoru este un om compe­tent. L-am cunoscut personal. Categoric l-as plasa intr-o companie mutinationala. Il recomanda ceea ce-a facut pana acum, educatia, sistemul de valori. L-as plasa ca si director, vicepresedinte sau presedinte de societate de valori financiare, in zona de macroeconomie, de dezvoltare de infra­structura. Despre domnul Iohannis stiu mai pu­tine lucruri. Nu l-am cunos­cut perso­nal, dar am auzit numai lucruri bune. Mai ales despre ce a facut in Sibiu. Sunt convins ca l-as putea recomanda intr-un context antreprenorial, de cres­tere economica zonala.


1%-2% dintre managerii romani sunt valorosi


Mediul privat se confrunta de mai multe luni cu probleme serioase cauzate de criza economico-finan­ciara. Este lipsa de pregatire a unor manageri unul dintre moti­vele problemelor din economia reala.
Din punctul meu de vedere, doar 2%-3% dintre managerii din Romania sunt valorosi. Si sunt generos cand spun asta… as spune chiar 1%-2%. Dar ceea ce se intampla in mediul privat nu e din cauza ca nu avem oameni valorosi in domeniu. Pentru ca, ceea ce s-a dezvoltat la noi in tara, in ultimii 19 ani, nu este in cea mai mare parte rezultatul unei initiative plecate de la noi. Pentru ca nu am facut mai nimic in tot acest timp. Si asta pentru ca nu suntem bine pregatiti profesional, dar si social, nu suntem coa­gulati in profesiuni, organizatii profe­sionale. Singura valoare productiva pe care o avem este inteligenta noastra. Si daca nu facem uz de aceasta valoare la maxim pentru binele comun, noi o sa ajungem in situatii foarte critice in viitor.


Ce se poate intampla?
Daca vom continua asa se poate dez­integra societatea.


Intr-un astfel de scenariu, unde vedeti Romania peste 20 de ani?
Intr-o degringolada, un fel de tolerata a Comunitatii Europene, un fel de ruda saraca de care toata lumea s-a saturat sa astepte sa se trezeasca.


Revenind la managerii competenti, la ce va referiti cand spuneti ca sunt foarte putini?
Depinde ce standarde folosesti. Daca este sa aplicam standardele internatio­nale, nu sunt con­vingatori. Dintre toti cei care au titluri de di­rec­tori 1%-2%, maxi­mum, conving. Daca e vorba sa masuram du­pa standardele inter­na­tionale, cei mai buni manageri sunt cei care fac lucrurile sa se intample, care ge­ne­reaza o crestere, nu asteapta sa se in­tam­ple. Un bun ma­nager are nevoie de putina umilinta, sa aiba si unele indoieli, sa nu se creada cel mai bun. Afirmatia „I am a top executive” este o afirmatie totala. Exis­ta validitatea afirmatiei cand te referi la un domeniu anume, cutare industrie, cul­tu­ra de com­panie. Multi dintre pro­fe­sio­nistii din Ro­mania nu vor sa in­teleaga ca au crescut doar in forma, nu si in fond.


De aceea apeleaza companiile la manageri straini?
Companiile apeleaza la straini pentru ca multi dintre cei romani nu reusesc sa fie convingatori. Eu cred ca managerii straini sunt niste mercenari si romanii trebuie sa conduca companiile din Roma­nia. Romanii inteleg mai bine piata, ce se intampla in jur. Se stie ca o organizatie foloseste numai 20% din potentialul ei… inclusiv cel uman. Acolo este mult de refacut.

Din felul in care se distribuie responsabilitatile. Seful trebuie sa se im­puna, sa stie cum sa discute cu actionarii. Secretul succesului: nu unul care are o capatana mare, care le stie el pe toate, ci unul care stie directia in care sa se in­drepte compania, sa aiba viziune, carac­terul unui lider, care are nevoie de oa­meni, chiar mai destepti decat el.


CARIERA Radu Furnica


•Radu Furnica este presedinte al com­pa­niei Leadearship Development Solutions.
•In varsta de 50 de ani, a fost capitan in marina comerciala pana in 1989, cand a cerut azil politic in Olanda.
•Este unul dintre cei mai vechi „vanatori“ de executivi de pe piata locala, dar si cel mai scump, iar compania pe care o conduce este partenerul pentru piata romaneas­ca al Korn/Ferry International, numarul unu in executive search in lume.
•Inainte de a ocupa aceasta functie a muncit timp de doi ani in Rot­terdam si Bucuresti, in pozitia de con­sul­tant de investitii pentru companii occi­dentale care doreau sa intre in piata romaneasca.
•Are dubla cetatenie, romana si olandeza.
•Este absolvent al Rotterdam School of Management din cadrul Erasmus Univer­sity, unde a primit titlul de MBA, in 1994. La absolvire, a primit premiul Dunn& Bradstreet MBA pentru cel mai promi­tator student al promotiei sale, 1992-1994.